Undeva, pe drumul dintre Brasov şi Sighişoara, în comuna Bunesti, ferit de lume, la vreo 9 km de drumul naţional, am aflat un loc în care cu siguranţă nu ai cum să ajungi din intamplare, ci doar dacă porneşti întocmai acolo. Un sat obişnuit, înconjurat de dealuri domoale pline de fâneţe, cu oameni simpli, uitat de vreme pe aici prin mijlocul ţării.
În Viscri sunt şase-şapte pensiuni, toate în case vechi săseşti. Eu am stat la Viscri 44 şi a fost foarte bine.
Casă veche cu mobilier asemenea. Am dormit într-un, de acum celebru în zonă, pat suprapus cu sertare, cu saltea din lână de oaie, pe pernă din puf.
Lăzi de zestre, sobă de pământ, multe alte acareturi... Mirosea a casă veche, podeaua scârţâia.
Masa de seară a avut o savoare aparte. Într-un fel de demisol, cald şi primitor (mi se aburiseră ochelarii), am uitat de frigul de afară şi am petrecut o seară plăcută şi liniştită.
De fapt era ceea ce căutam, asta mă îndemnase să ajung aici, despre asta citisem pe site-ul de prezentare.
"Casele noastre de oaspeţi sunt intenţionat realizate fără a respecta categoriile obişnuite de calitate. La noi veţi întreba fără folos de numărul de stele al unui loc de cazare. Au rămas ceea ce au fost şi până acum: case ţărăneşti. În schimb, la noi puteţi simţi exact ceea ce simţea locuitorul de odinioară atunci când îşi privea gospodăria dis de dimineaţă. De aceea şi toaletele din majoritatea caselor se află încă în grădină. În camere există mobilă care are adesea peste un secol „la activ“, şi, dacă aveţi noroc, veţi primi poate chiar un prosop ţesut de o femeie din Viscri, pe când anii începeau cu cifrele 18.."
imagini om bun
Cetatea e la câţiva paşi şi i-am făcut pe singurul drum pietruit din localitate. Peste drum este una din casele prinţului Charles, ce pare că a îndrăgit locul acesta. Şi credeţi-mă, merită!
Arhaic descrie cel mai bine acest loc.
TARIF DEMI – PENSIUNE, sezon 2011
Mic dejun 17 lei / persoana (3 feluri de gem, oua, miere, unt, lapte, ceai, cafea)Cina 40 lei / persoana (Ciorba sau supa, fel principal, desert, apa minerala, bauturi alcoolice)
Dormit 40 lei / persoana (2 nopţi sau mai multe)
Dormit 45 lei / persoana (o noapte)
TOTAL : 97 lei / persoana
….
TARIF PENSIUNE COMPLETA, sezon 2011
Mic dejun 17 lei / persoana Pranz 28 lei / persoana (Ciorba sau supa, fel principal, desert, apa minerala, bauturi alcoolice)
Cina 40 lei / persoana
Dormit 40 lei / persoana (2 nopti sau mai multe)
Dormit 45 lei / persoana (o noapte)
TOTAL : 127 lei / persoana
.
Copii pana la 5 ani gratuit
Copii 5 – 12 ani jumatate tarif
Copii peste 12 ani tarif intreg
Contact:
Contact:
Anisia Maria Stanculescu tel : +40743324584 email: amstanculescu@yahoo.com
Mariana Purghel tel : +40755126579
str. Bisericii nr. 44, Viscri (Deutschweisskirch), jud. Brasov 507039,
Imagini din Viscri.
Harta Viscri
click pe imagine pentru a mări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu