imagini: om bun
Prejmerul este o comuna aflată pe drumul dintre Braşov şi pasul Buzăului, în Ţara Bârsei.
Este o localitate veche. Arhitectura stradală, spaţiile generoase, cu piaţă centrală în mijloc, par mărturii ale unor vremuri înfloritoare, în care modul de organizare al comunităţii, ca în mai toate asezările săseşti, a fost cel ce asigura prosperitatea locuitorilor. Acum timpul parcă a stat in loc. Sau poate doar leneveste. Schimbările sunt puţine, poate doar plecarea saşilor poate fi menţionată.
cazare în pensiuni
locuri în care am fost
Pensiunea Viscri 44
Undeva, pe drumul dintre Brasov şi Sighişoara, în comuna Bunesti, ferit de lume, la vreo 9 km de drumul naţional, am aflat un loc în care cu siguranţă nu ai cum să ajungi din intamplare, ci doar dacă porneşti întocmai acolo. Un sat obişnuit, înconjurat de dealuri domoale pline de fâneţe, cu oameni simpli, uitat de vreme pe aici prin mijlocul ţării.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)